Pachet complet Maldive calatoreste in paradisul Oceanului Indian
Vacanță în Maldive

Informații utile de călătorie și cele mai frumoase obiective turistice

Odată cu creșterea temperaturilor începem să ne gândim tot mai mult la vară, la vacanța de vis pe care o vom petrece pe plaje exotice, într-un paradis tropical cu întinderi nesfârșite de ape azurii.

 

Îți imaginezi deja locul în care vrei să îți găsești refugiul pentru a te odihni și relaxa în acest sezon estival? Acesta poate fi Maldive, țara insulară din Oceanul Indian înzestrată cu plaje de nisip alb, fin și ape limpezi de un albastru intens, care alcătuiesc un peisaj mirific. 

 

Iată tot ce trebuie să știi pentru a organiza o vacanță de neuitat în Maldive!

Când este recomandat să călătorești în Maldive

Principalul avantaj al destinațiilor turistice exotice precum Maldive este reprezentat de faptul că acestea beneficiază de o vară eternă. În plus, apa oceanului este caldă pe toată durata anului. 

Indiferent de perioada în care decizi să călătorești în această regiune, nu trebuie să îți faci griji în privința frigului.

Temperaturile medii înregistrate ziua sunt de aproximativ 30 grade Celsius, iar noaptea acestea nu scad sub 25- 26 grade Celsius.

În schimb, exista și perioade marcate de precipitații de durată. Acestea apar, de regulă, în sezonul ploios, care poate dura din luna mai până în decembrie. În funcție de noroc, în această perioadă, poți prinde ploi de scurtă sau de lungă durată sau poți prinde vreme la fel de bună ca cea specifică lunilor din sezonul estival.

Perioada cu cea mai mică probabilitate de apariție a precipitațiilor este ianuarie – aprilie. Cea mai instabilă perioadă, în ceea ce privește vremea, este cea în care se face trecerea de la sezonul uscat la cel ploios, datorita schimbării musonilor.

Prin urmare, cea mai propice perioadă pentru organizarea unei vacanțe în Maldive, dacă vrei să beneficiezi de avantajele vremii perfecte pentru plajă, este în lunile decembrie – aprilie

Documente necesare pentru a intra pe teritoriul Republicii Maldive

Pentru a călători pe teritoriul Republicii Maldive, cetățenii români nu au nevoie de viză turistică obținută în prealabil, însă au nevoie de viză de intrare. Aceasta poate fi obținută la aeroport, la intrarea în această țară, fiind valabilă timp de 30 zile. 

Cum obții viza de intrare

Documentele necesare pentru obținerea vizei de intrare sunt următoarele: 

  • Pașaport valabil timp de șase luni de la data intrării în țară;
  • Dovada achiziționării biletelor de avion pentru întoarcerea în țară la data stabilită;
  • Două fotografii tip pașaport;
  • Voucherul de cazare.

Costul aferent eliberării vizei de intrare în Maldive este de 30 dolari.

Asigurare medicală

Este recomandat să închei și o asigurare medicală înainte de a călători în Maldive, care să fie valabilă toată perioada de vacanță. Poți opta pentru cele cu clauze de repatriere. Acestea îți oferă șansa de a beneficia de transport aerian de urgență în țară, în situații neprevăzute.

Vaccinuri necesare

În ceea ce privește vaccinarea, aceasta nu este obligatorie pentru a intra pe teritoriul Insulelor Maldive, însă oficialitățile recomandă turiștilor să se mențină la curent cu atenționările speciale privitoare la eventualele epidemii, care ar putea fi declanșate în anumite zone sau perioade.  

Pentru aceasta, poți accesa site-ul Ministerului Afacerilor Externe, acolo unde vei descoperi informații utile privind situațiile periodice pe care trebuie să le cunoști, înainte de a călători în această regiune.

Ce nu trebuie să îți lipsească din bagajul de călătorie în Maldive

Iată câteva lucruri esențiale, pe care trebuie să le incluzi în bagajul de călătorie pentru Maldive: 

Spray sau loțiuni eficiente împotriva țânțarilor, în cazul în care vei avea nevoie;

  • Cremă de protecție solară;
  • Adaptor pentru priză, pentru situațiile în care nu vei găsi unul disponibil în locația aleasă pentru cazare;
  • Eventuale medicamente pe care trebuie să le iei, conform planului de tratament prescris în țară;
  • Bugetul alocat călătoriei în dolari – Moneda locală este Rufiyaa, iar 25 lei românești echivalează 100 Rufiyaa, însă și dolarii sunt acceptați, fără probleme, în orice locație din Maldive.

Cum să ajungi în Maldive

Pentru a călători în Maldive, trebuie să cumperi bilete de avion dus – întors. Există diverse companii aeriene mari care asigură zboruri din București în Maldive și invers.  

Durata de zbor din România este de maximum 20 ore, în funcție de escalele sau legăturile alese. Prețurile biletelor de avion încep, de regulă, de la 500 euro. 

In oferta companiilor aeriene low-cost există puține zboruri programate către această destinație cu plecare din țara noastră.  Poți descoperi cele mai avantajoase oferte pentru biletele de avion către Maldive, disponibile în orice moment, pe siteul Allure Travel

Condiții de cazare în Insulele Maldive 

După achiziționarea biletelor de avion pentru transportul în Maldive, trebuie să stabilești și condițiile de cazare de care vrei să beneficiezi îndestinația de vacanță aleasă. Ai la dispoziție două opțiuni principale: cazarea în casele localnicilor sau în insulele resort private. Iată ce trebuie să știi despre acestea, pentru a face alegerea potrivită.

Cazare în casele din insulele localnicilor 

Aceasta este varianta mai avantajoasă pentru tine, din punct de vedere economic, prețurile pornind de la 40-50 euro pe noapte și variind în funcție de numărul de persoane și de spațiul pus la dispoziție.  

Majoritatea localnicilor folosesc casele de oaspeți în scop turistic, acestea fiind, de regulă, potrivite pentru 2 persoane. Există posibilitatea ca aceștia să ofere și masa de prânz sau pachete all-inclusive, dacă stabilești aceste aspecte cu ei în momentul cazării. 

Principalul dezavantaj al acestei opțiuni de cazare provine din locația în care aceste case se află, pe insulele localnicilor, care nu sunt considerate la fel de frumoase ca cele cu resorturi turistice private. 

Dacă optezi pentru această variantă, trebuie să stabilești și condițiile în care se va realiza transferul de la aeroport pe aceste insule, întrucât nu toți localnicii au posibilitatea de a oferi aceste servicii.  Prin urmare, dacă nu vrei să aloci un buget foarte mare cazării pentru vacanța din Maldive poți opta pentru această variantă, care presupune costuri reduse, în special în extrasezon. 

Cazare în resorturile de pe insule 

Insulele resort private sunt cele mai populare în Maldive întrucât oferă cele mai bune condiții de cazare, transfer și de organizare a excursiilor catre cele mai populare atracții. Prețurile aferente cazării la resort sunt mai ridicate decât cele aferente cazării în casele de oaspeți ale localnicilor, raportul preț-servicii fiind unul corect.

Resorturile de pe aceste insule sunt de 4,5 stele și oferă servicii de lux, atât în ceea ce privește cazarea, cât și celelalte servicii oferite: mâncarea, transferul cu barca, organizarea excursiilor și practicarea sporturilor de apă în cele mai bune locații. 

Astfel, poți găsi oferte avantajoase, la prețuri cuprinse între 1000-2000 euro, pentru două persoane, în resorturi cu demipensiune, timp de 7, 8 nopți. Poți alege și varianta serviciilor all-inclusive oferite de resorturile private, prețurile pornind de la 1500 euro/persoana, în cazul acestora, în extrasezon. 

Prețurile de pornire sunt medii, acestea variind în funcție de cerințele specifice ale fiecărui turist: caracterul pitoresc al insulei pe care mergi, cazare într-un resort cu sau fără lagună sau cu un recif în care să poți face snorkeling, dimensiunea insulei, transferul standard sau rapid cu barca între locații, opțiunea de cazare în vile pe apă. 

Cele mai avantajoase pachete all-inclusive includ, pe lângă mâncare și băutură și una sau mai multe excursii la alegere, lecții de snorkeling sau de windsurf, plimbări cu caiacul sau cu jet ski-ul. Poți descoperi cele mai avantajoase oferte de cazare în resorturile din Maldive disponibile în orice moment, pe Allure Travel.

Ce să vizitezi în Maldive

Maldive este o destinație în care mergi să te relaxezi, să stai la plajă, să te bucuri de apă, să faci masaje de relaxare, să deguști preparatele localnicilor și cele din resorturile de lux. Cu toate acestea, dacă vrei să descoperi ce mai are această destinație de oferit, pe lângă plajele de fildeș cu nisip alb și apele de un albastru intens, iată ce poți vizita:

  • Muzeul Național Malé – Acesta este un simbol al istoriei Republicii Maldive și al patriotismului care caracterizează populația din această regiune. Acolo vei putea admira artefacte care includ vestigii istorice de valoare, obiecte din perioada Antichității Regale și obiecte de valoare, care au aparținut monarhilor din lumea islamică. Dacă vrei să descoperi cât mai multe lucruri despre cultura bogată a Maldivelor, Muzeul Național Malé este locul perfect în care poți face acest lucru.
  • Piața de pește din Malé – Acolo vei găsi pește proaspăt, fructe și legume exotice la orice oră. Când ajungi acolo, vei vedea sute de turiști și de localnici așteptând să prindă captura proaspătă a dhonilor.
  • Utheemu Ganduvaru – Aceasta este reședința fostului sultan Mohamed Thankurufaan, celebru în Maldive. Acesta este considerat unul dintre cei mai importanți eroi ai poporului, luptând pentru independența acestuia în fața portughezilor. 
  • Bluetribe Moofushi – Dacă adori activitățile sportive de apă precum snorkeling, scuba diving, windsurfing și plimbările cu caiacul sau catamaranul, Bluetribe Moofushi este centrul pe care te poți baza pentru organizarea celor mai reușite excursii și experiențe de acest tip. Reprezentanții centrului organizează și cele mai inedite excursii romantice pentru turiștii care se află în luna de miere în Maldive. 
  • Reciful HP – Acesta este locul favorit al turiștilor pasionați de scufundări și cel în care poți admira cele mai frumoase recife de corali din Insulele Maldive. Vei fi impresionat de varietatea de culori ale vegetației aflate la adâncime și de frumusețea peștilor viu colorați din apa mării.

Ce poți face în timpul vacanței petrecute în Maldive

Maldive este o destinație perfectă pentru organizarea celor mai reușite vacanțe exotice în care te vei bucura de relaxarea supremă. Plajele sunt cu nisip alb, fin, iar lagunele cu apă verde – turcoaz sau de un albastru electric te vor impresiona cu siguranță. 

Iată câteva dintre cele mai interesante activități pe care le poți desfășura în Insulele Maldive:

  • Excursii în insulele localnicilor sau în cele resort, private;
  • Snorkeling în recifurile de corali precum Biyadhoo și Vilamendhoo;
  • Excursii în care poți pescui noaptea;
  • Picnicuri pe insule nelocuite;
  • Vizitarea zonelor în care se află delfini;
  • Plimbări cu șalupa.

Cele mai frumoase regiuni de vacanță din Republica Maldive

Addu Atoll – O regiune localizată la 541 km de capitala Republicii Maldive, Male. Această insulă sub formă de inimă te va cuceri prin frumusețea peisajelor pe care le oferă și datorită coloristicii deosebite a recifelor de corali.

Laamu Atoll – Acolo vei descoperi locul în care turiștii pasionați de scufundări au găsit paradisul. Localizată în sudul Arhipeleagului Maldive, această regiune este ideală pentru practicarea sporturilor acvatice. Acolo vei putea admira și delfinii înotând printre miile de pești colorați.

Maldive – Această regiune include numeroase insule mici, cu nisip alb fin și cu o întindere nesfârșită de apă colorată în nuanțe de verde-turcoaz sau albastru intens. Peste 200 dintre insulele din regiunea Maldive sunt nelocuite, fiind locații ideale în care să organizezi excursii romantice în luna de miere.

Rasdhoo Atoll – Acest mic atol este localizat în partea de nord-est a regiunii Ari, incluzând patru insule, dintre care două sunt de tip resort privat, una aparține localnicilor, iar cealaltă este nelocuită.

Sud Male Atoll –  Această regiune este perfectă pentru turiștii care preferă vacanțele liniștite, petrecute în stațiuni discrete. Trei dintre insulele acestui atol sunt locuite, fiind de mici dimensiuni, dar care asigură cadrul perfect pentru o vacanță reușită, petrecută împreună cu familia.

Prin urmare, Republica Maldive este un adevărat paradis desprins din legendele lui Robinson Crusoe. Atât Insulele Maldive cât și celelalte regiuni exotice din această țară, în care îți poți petrece vacanța estivală din acest an, sunt impresionante datorită priveliștii oferite, a recifelor impresionante de corali și a numeroaselor sporturi de apă de care te poți bucura.